Anna e un nume blând, des întâlnit la noi atât cu un singur n, cât și cu doi. E prenumele doamnei mele diriginte din liceu, o persoană care nu m-a acceptat niciodată așa cum sunt și care a făcut multe (și probabil făcea și mai multe dacă-i permitea contextul) ca eu să „stau în banca mea” și „să-mi văd de școală”, în liniște, ca toți elevii „normali”.
E chiar haioasă situația, prenumele Anna este varianta latină a prenumelui evreiesc Hanna, purtat de mai multe personaje biblice, care înseamnă “a avea milă, a binevoi”, conform unui articol de pe www.copilul.ro, dar pentru Anna eu nu am fost un elev „normal” și deloc nu a binevoit să mă susțină în activitatea mea.
Totuși, acest articol nu e despre relația mea cu diriginta ci despre ceea ce am numit: „Efectul Anna”.
Înainte de a explica de fapt la ce se referă „Efectul Anna”, îți voi vorbi de experiența mea din liceu legat cum sunt priviți și tratați elevii din sistemul educațional din România care au inițiative și fac (sau încearcă să facă) lucrurile „altfel”.
Încă din generală îmi plăcea să mă implic în tot felul de proiecte, dar schimbarea relevantă s-a petrecut odată cu intrarea în liceu și cu Balul Bobocilor. Repetițiile de dans, gândirea momentelor artistice, momentele imprevizible, bârfele, toate m-au călit și abia acum realizez ce lecții importante am învățat prin această joacă de-a Balul. Organizatorii Balului erau membri în Consiliul Elevilor și pentru că m-am înțeles bine cu ei am început să aflu din ce în ce mai multe despre această organizație.
M-am trezit candidând la funcția de Președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din liceul în care studiam. Mi-am făcut campanie, discutam cu colegii și mă gândeam că în sfârșit se vor implementa proiecte faine în școală și profesorii vor fi și ei încântați. Am fost votat și am devenit reprezentantul colegilor mei. Mi-am zis: „WOW! Asta e o mare onoare și responsabilitate.” A urmat postul de Vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Bihor, iar anul următor, cel de Președinte. Dar funcțiile au fost cele mai puțin importante aspecte ale ecuației. Funcțiile au fost doar o cale prin care să fac chestii, nu un scop în sine (cel puțin pentru mine).
Îmi doream să demonstrez că și elevii pot și vor să facă chestii faine pentru și în școală. Mereu auzeam de la profi că noi nu facem nimic, că vrem doar drepturi, dar nu suntem interesați de responsabilitate. Îmi doream să strig în mijlocul curții: „Hey, uitați-vă, îmi asum, vreau responsabilitate, îmi doresc o schimbare.”
În scurt timp însă am realizat că majoritatea tinerilor sunt entuziasmați doar la început și că profii vor tineri cu inițiativă doar în teorie, în practică elevii tăcuți și docili fiind preferați. Nu încerc să împroșc cu noroi acum, sau să caut motivele care stau în spatele acestei situații. Doar constat.
Ce pierde România din cauza lipsei de susținere a inițiativelor tinerilor?
Cum spune și antrenorul de genii, prof. dr. Florin Colceag (doctor în economie, autor al unor teorii pe complexitate, specialist în modelare matematică, membru al Clubului de la Roma alături de cei mai mulţi laureaţi Nobel şi preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education și matematician) într-un articol acordat lui Tudor Cireș pentru www.jurnalul.ro:
…cei care ies acum, generaţiile mici, au nişte abilităţi absolut fenomenale la vârste mici şi multe dintre ele rămân şi mai târziu. La nivelul vârstelor mici, capacitatea de a observa semnificativul şi de a face scenarii pertinente este egală cu a evreilor şi este foarte înaltă, dar, din păcate, neîncurajată. Dacă ar fi încurajată, noi am ajunge să performăm, la fel ca evreii, pe o grămadă de direcţii. Mai departe, este inventivitatea şi creativitatea care se dezvoltă exploziv, până la vârsta de 12 ani. Nefiind încurajată, mai târziu nu se mai dezvoltă. Unde există un mediu de încurajare, continuă să se dezvolte şi ajunge la nivele extrem de înalte. Mai departe, în adolescenţă, apare vizionarismul şi capacitatea de integrare pe foarte multe planuri, la mulţi copii, dar, pe de altă parte, şi tendinţa de a scăpa de sistem, care îi gâtuie, nu îi lasă să meargă mai departe şi să respire. Atunci, se petrece şi exodul de creiere tinere în afară. Noi, de fapt, hrănim vestul cu inteligenţe.
De ce nu poți fi și tu un elev „normal”?!
Mi-au rămas întipărite în minte aceste cuvinte. Desigur, nu vreau să spun că diriginta mea a fost singura persoană care a fost deranjată de faptul că refuzam să fiu elevul așa cum scrie în Cartea Elevului Model, care merge la școală, tace, își face temele și așteaptă cu gura închisă să fie luat de prost pe motiv că el e oricum „doar un elev” și nu prea poate face nimic. Au fost mai mulți, dar dânsa a luat aurul. Pornind de la umilirea în fața clasei, continuând cu șantajul emoțional, atacul la persoană, aducerea în discuție a familiei, discreditarea în fața colegilor și profesorilor, toate au fost folosite de această persoană, de altfel, psiholog de meserie. Cred că norocul meu a fost că aveam note bune, am fost prea încăpățânat să mă las de ce mi-am propus și că au fost profesori care mi-au fost totuși alături, la fel și mama mea. Altfel, poate fiind catalogat un elev problemă, aveam nota scăzută la purtare și ajungeam arătat cu degetul.
Dar oare de ce?
Pentru că nu eram cum erau toți colegii mei. Nu tăceam dacă aveam dovezi că profesorul greșește. Nu tăceam dacă eram jignit pe față sau dacă era evident că democrația în cadrul clasei era mimată, deciziile fiindu-ne induse prin manipulare. Îmi permiteam să gândesc singur, iar acest lucru e bai, mare bai în școala românească. Sunt un tip creativ, curios și vorbăreț. Greșit, încă și acum îmi resună în cap criza spasmotică a dirigintei din cadrul unei dispute în care blocându-și discursul, repeta într-una „Nu mai zi nimic. Taci! Taci! Taci!”. Poate vă întrebați în ce context. Păi vă zic. M-a întrebat legat de ceva, nu mai țin minte exact ce pentru că am avut prea multe dispute ca să țin minte, iar eu mi-am permis să-i aduc argumente și să-mi spun punctul de vedere. Doar apoi am înțeles că întrebarea a fost de fapt retorică. Decizia a fost de mult luată. Dânsa poseda adevărul absolut, iar eu, umil, doar un elev fiind, trebuia să tac, să tac, să tac. Atât de simplu.
Nu pot spune că mi-a fost ușor. Recunosc că în spatele elevului ferm au stat momente de zdruncinare emoțională. Da, un profesor în România are dreptul de a teroriza un copil doar pentru că nu respectă tiparele lui preconcepute.
Dar oare ce e un profesor: Dumnezeu, judecător, sau sculptor de destine, sfetnic, călăuzitor?
Majoritatea profesorilor actuali ar trebui să-și pună această întrebare pentru că din nefericire pentru ei, piedestalul cvasi dictatorial al multora începe să se clatine din ce în ce mai puternic. Elevii încep să-și cunoască drepturile, vor mai mult decât „așa e pentru că așa spun eu și eu sunt profesorul”. Vor date la zi, vor îndrumare, libertate de alegere și poate cel mai important, să nu fie luați de fraieri. Să nu fie duși cu zăhărelul. Elevii de acum nu se mai vând ieftin și sper ca trendul de acum să se intensifice.
Efectul Anna:
Fiecare tânăr din România are cel puțin o Anna a lui. O persoană care face tot posibilul ca ei să stea pe fundul lor cât timp studiază. Să meargă cu turma. Să nu facă gălăgie. Să tacă. Să nu ia inițiativa. Să nu se informeze. Să accepte datul, să nu conteste status qou-ul. Poate fi un profesor, o rudă, un prieten sau un părinte. Nu trebuie să fie neapărat rău voitor, fac ceea ce fac, probabil, pentru că ei consideră că fac bine, dar asta nu minimizează dezastrul pe care-l provoacă.
Am început să mă gândesc oare câți au avut parte de experiențe similare cu ale mele și oare câți nu au avut norocul meu. Oare câți elevi au fost umiliți în fața clasei pentru că nu au tăcut? Oare câtora li s-a scăzut nota la purtare pentru că nu s-au conformat celor impuse de diriginte? Oare câți au fost mutați într-o altă clasă sau dați afară dintr-o școală pentru că pur și simplu își asumă că sunt diferiți. Nu vorbesc aici de cei cu tulburări de comportament sau cu probleme cu notele, aia e o altă discuție, ci despre cei care NU STAU ÎN BĂNCILE LOR, nu se conformează doar pentru că așa li se spune, doresc argumente, să experimenteze și să evolueze. Pun întrebări. Iar asta supără și neliniștește. Profund.
„Efectul Anna” m-a făcut să fiu foarte interesat de reformarea sistemului educațional din România. Am început să mă interesez cu privire la cele mai inovatoare modele educaționale și am căutat obsesiv să aflu dacă chiar eu am fost problema sau dacă și în cazul meu, o verigă a sistemului a deraiat. Am cunoscut povești și mai grave și am cunoscut (din fericire) mulți alți tineri care nu înghit tot ceea ce primesc pe tavă. După ce am terminat liceul și mi-am luat bac-ul, am fondat Asociația Good Life Performers care printr-un program permanent de educație nonformală numit Academy, își propune să resusciteze un sistem aflat în stop cardio-respirator.
Totodată, această experiență a avut un aport important la scrierea cărții NU STA în BANCA TA! – carnețelul tânărului motivat. Mai mult decât o carte, un manifest care transmite următorul mesaj:
„Ai încredere în tine, experimentează și nu te lăsa descurajat.”
Lansarea ei va avea loc în 7 noiembrie, la Oradea. Poți fi la curent cu noutățile urmărind pagina de Facebook, iar dacă dorești să faci o precomandă, poți face acest lucru dând click aici.
Îi mulțumesc Annei pentru că m-a determinat să-mi descopăr misiunea: Reformă în educație. Susținerea tinerilor cu inițiativă. Pentru altceva în schimb, nu.
14 Comments
“Sunt un tip creativ, curios și vorbăreț. Greșit, încă și acum îmi resună în cap criza spasmotică a dirigintei din cadrul unei dispute în care blocându-și discursul, repeta într-una „Nu mai zi nimic. Taci! Taci! Taci!”. Poate vă întrebați în ce context. Păi vă zic. M-a întrebat legat de ceva, nu mai țin minte ce, iar eu mi-am permis să-i aduc argumente și să-mi spun punctul de vedere. Doar apoi am înțeles că întrebarea a fost de fapt retorică. ”
1. cum poti sa iti amintesti contextul. argumentele, dar sa uiti intrebarea?
2. daca trebuie sa urli pe bloguri si siteuri ca esti creativ, curios si vorbaret e cam trist zic eu. Nu crezi ca aprecierile astea ar trebui sa le primesti de la altcineva in afara de tine si mama ta?
De parcă ai fi chiar Anna. Comentariul tău e slab atât ca și analiză pe text, dar și ca jignire, chiar dacă în direcțiile astea bate.
Legat de creativitate, nu e nimic de condamnat dacă îți asumi anumite calități și, la fel, îți cunoști defectele. Sunt pasionat de chestiuni creative și activez în domenii creative. Creativitatea este abilitatea de a genera idei și concepte noi sau să faci asocieri interesante cu cele deja existente. Dacă chiar ești curios și nu doar un trombonist, interesează-te. Ai spus o chestiune nouă, sincer nu știu dacă mama mea mă consideră sau nu creativ așa cum ai spus tu, dar au fost destule situații în ultimii ani care să-mi confirme că am idei creative. Cât despre ideea de a vorbi despre creativitatea mea, da, am primit feedback-uri din partea multor persoane pe care le stimez și le aștept atât părerile pozitive cât și pe cele negative. Nu știu unde am exclus această ipoteză. Aa, da, tu ai făcut-o de fapt. Cred că e prea mult e să-ți subliniez că am făcut o asociere între dezvoltarea creativității, așa cum spune și domnul Colceag și efectul comportamentului profesorilor de genul doamnei Anna. Cred că e mai bine să o lăsăm așa.
Legat de întrebare și context, sincer vorbind, au fost prea multe ca să nu risc să amestesc mai multe dispute între ele și nu am vrut chestia asta. Cred că întrebarea a fost legată de ce am absentat în careva din zile, dar sincer nu știu exact. În orice caz, abia m-a lăsat să-i răspund, răspunsul a veni împreună cu întrebarea. Întrebi cum am putut să rețin contextul, dar nu și întrebarea. Păi uite: m-a făcut să mă simt ca un rahat, iar oamenii uită cuvinte, dar nu și cum îi faci să se simtă.
Apreciez efortul tău pentru a scrie o cvasi analiză de text și de a face o cvasi jignire.
:))
Cunosc prea bine aceasta experienta desi Anna mea a fost o alta profesoara din Eminescu. Azi insa, Annei mele trebuie sa-i multumesc. Pe cat de amari au fost cei patru ani de liceu, pe atat de frumosi sunt acum. Datorita ei am invatat sa nu mai tac. La intalnirea de 10 ani de la absolvirea liceului am socat-o. In ciuda faptului ca m-a considerat oaia neagra a clasei (fara un motiv anume, ci doar pentru ca aveam un alt mod de gandire) la intalnirea de 10 ani m-a felicitat :))! Cativa dintre preferatii ei erau someri, cativa lucrau pe ici colo, eu eram proprietar de firma cu angajati ;). Si Anna ta mi-a predat. Clasa noastra nu a avut probleme cu ea (eram deja dresati de cealalta Anna) insa le-a facut mari probleme clasei careia era diriginta. Sa fie oare doar o coincidenta?!
Da, îi mulțumesc și eu pentru că m-a călit și cum spui și tu, m-a învățat să lupt pentru a nu fi călcat în picioare. Dar în rest, rămân foarte confuz și recunosc, chiar și după trecerea anilor, că sunt supărat că acest om m-a făcut să mă simt de nenumărate ori ca un rahat doar pentru că nu-i convenea stilul meu, că eram prea expresiv pentru dânsa, prea vizibil și cum spunea chiar ea, ațâțam clasa. Începeau să-și pună și ei întrebări. Oricum, ce e important pentru toți cei care citesc acest articol e că nu Anna e ceea ce contează în povestea mea, ci efectul ei asupra viziunii mele despre educație și faptul că, din nefericire, nu toate poveștile au un final fericit.
am inceput sa cotesc acest articol pentru ca si eu am avut parte de o Anna, aceasi Anna de altfel. Te intrebai, de fapt “ne” intrebai, in articolul tau cati am fost umiliti si discriminati. Eu am fost, de exact aceasi persoana ca si tine. Si-am fost zdruncinata si eu emotional. Nu a fost placut si am multe resentimente fata de Anna, o stie si ea, ca am zdruncinat-o si eu putin la randul meu.
Am ajuns sa apreciez articolul tau pentru complexitatea sa, obiectivismul sau si in acelasi timp subiectivismul sau. Felicitarile mele ! Si as vrea sa ajung sa iti citesc cartea.
Cat despre Anna, avea ea o vorba : “fiecare pasare pe limba ei piere”.
Rostul acestui articol e exact acela de a evidenția motivul pentru care îmi intensific din ce în ce mai mult activitatea în sfera educației. Nu trebuie să subestimăm impactul unei astfel de expriențe, indubitabil au repercusiuni asupra dezvoltării elevului. Îți voi scrie un mesaj personalizat pe exemplarul tău, cu mare drag. 😀
Bravo ! Felicitari ! Ce OM s-a format din baietelul frumos si zambitor pe care il intalneam uneori in lift !Ma bucur pentru tine chiar daca nu sunt convinsa (din nefericire) ca vei reusi sa invingi turma de inregimentati.Incearca totusi sa nu te schimbi si continua tot asa.Inca o data toata admiratia si sustinerea mea (daca va fi nevoie si voi putea )”.
Vecina de la 7″
Vă mulțumesc! 😀 Fiecare experiență te învăța ceva, iar unele chiar te marchează. Depinde ce facem după.
Dude, u`re awsome! [not]
Am citit cu atentie “articolul”. Ce se retine, prin repetitii duse la absurd, e ca tu esti un tip fain, ai facut lucruri faine, esti “altfel” – deci restul, cu parere de rau, sunteti naspa. Pui foarte multe lucruri impreuna, confuzand cititorul, dar concluzia vrei sa fie foarte clara – esti un tip fain [chiar si mama ta te sustine]. Citatul ala monumental, cu evreii, ma face sa folosesc un cuvant pe care il evit cu cea mai mare grija: EPIC! – deci suntem pe cale sa-i ajungem pe maretii evrei si din cauza indiferentei, vom rata acest moment unic. Nu stiu cine-i eminenta cenusie care debiteaza chestiile alea, dar orice om cu 8 clase facute mediocru stie ca evreii sunt ce sunt pentru ca educatia pentru ei este sfanta. Nu au quad-core in loc de varza, pur si simplu e scoala, invatat, educatie, chestiile astea care le numesti tu plictiseala turmei.
O recomandare, daca ai ajuns pana la acest punct, e sa-ti comanzi un balansoar, patut, sau hamac, daca nu-ti place sa stai in banca. Si o perna moale. Pentru ca ea, educatia, se naste o data cu tine, mai ales cand esti fain. Si cand te trezesti vezi tu ce ajungi, presedintele consiliului, presedintele tarii…
Apreciez că știi critica decent. Îmi asum greșala pentru neindicarea exactă a articolului din care face parte fragmentul la care fac referireîn articol. Uite, poate te lămurești că omu’ știe ce vorbește: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/antrenorul-de-genii-prof-dr-florin-colceag-romanii-infloresc-in-haos-si-asta-este-partea-extraordinara-649633.html
Eu relatez o experiență. Nu știu ce înțelegi prin tip fain, dar om implicat și dedicat proiectelor mele sunt și cum am scris și în articol, “Am cunoscut povești și mai grave și am cunoscut (din fericire) mulți alți tineri care nu înghit tot ceea ce primesc pe tavă.” Deci, dacă zici că asta înseamnă fă fii fain, atunci știu tineri faini destui (din fericire). Zici: :”Nu au quad-core in loc de varza, pur si simplu e scoala, invatat, educatie, chestiile astea care le numesti tu plictiseala turmei.” Unul la mână, nu cred că românii ar avea ceva varză, din păcate istoria explică de ce românii au anumite predilecții de a apleca capul și de a sta potoliți. Doi la mână, zici că ai citit articolul atent, nu știu care articol. Dacă tu spui că pentru mine educația e plictiseala turmei e ceva în neregulă. EDUCAȚIA nu e plictiseala turmei, dar forma ei aplicată acum, sistemul, tehnicile aplicate acum plictisesc chiar și turma. E nevoie să ne debarasăm de multe tehnici aplicate de acu 150 de ani, create pentru a scoate oameni docili, supuși celor ce au condus. Îți recomand cartea O singură școală pentru toată lumea-să regândim educația.
Ce bine ar fi să pot schimba lucruri stând doar în hamac. Dar să știi că îmi notez pe To do list. Un hamac e bine venit. 😀
Toate bune.
Peste tot e aceeasi problema, a unui sistem cu totul ravasit si dat peste cap, a unor elevi care nu sunt in stare sa preia initiativa (majoritatea elevilor vor ramane in banca lor pentru ca asa le este dictat) si a unor parinti care nu se implica activ in viata odraslelor si considera ca sistemul e sfant, iar toti ceilalti trebuie sa se plece inaintea lui.
Si eu am fost oaia neagra pentru ca am dezvoltat prea multe argumente in fata autoritatii si desi restul mediilor le aveam de 10, nota la purtare era o reflectare a nemultumirii unei diriginte invatate sa taie si sa spanzure fara drept la apel 🙂
Intotdeauna vei da peste oameni care vor critica ceea ce spui si multi nu vor intelege ideea asupra careia tu atragi atentia in articolul de fata, insa asta nu inseamna ca nu ai dreptate, ci dimpotriva.. Adevarul nu e mereu usor de suportat.
Mulțumesc pentru comentariu!:D Chiar dacă scriu des chestii pe care le fac publice de o vreme încă mi-e greu să înțeleg că și aici ca și în orice alt mediu, deranjează lucruril despre care nu e frumos” să vorbești. Într-adevăr trebuie să mă împrietenesc cu ideea că sunt printre cei care mi-au citit articolul, persoane care au găsit o total altă semnificație a materialului. Asta e, nu pot controla chestia asta și nici nu-mi doresc până la urmă. Ceea ce știu e cert, că voi susține ca tinerii, elevii sau studenți fiind să nu accepte abuzuri de nicio natură. Alte aspecte și interpretări nu mă interesează.
Anna … Dolhan ??
Nu mi-a fost profesoara, dar am inteles de la cunostinte din liceu ca inclusiv pe fiul ei il tinea sub control si il teroriza…
Neimplinita femeie, o teroare la catedra…
Respect, Mark. 🙂